Intre atei, crestini si stiinta

Din dex:
ATÉU s.m. și f. Persoană care nu are o religie, care neagă orice divinitate.
ȘTIÍNȚĂ ~e f. 1) Sferă de activitate umană a cărei funcție constă în dobândirea și sistematizarea teoretică a cunoștințelor despre realitate.
creștín (creștínă), adj. – 1. Care aparține creștinismului, privitor la creștinism. – 2. (S. m.) Om cumsecade, om bun.

De cate ori ati vazut in viata voastra ateii si crestinii incercand sa-si sustina credintele (sau conceptiile) prin stiinta? Stiinta e un domeniu diferit de religie, si daca se poate spune asa, chiar si ateismul e o religie, insa nu contine nici o dogma sau prezenta unei divinitati. Pe scurt: nu are nici o regula.

RELÍGIE s.f. 1. Formă a conștiinței sociale, constituind o reflectare imaginară a realității naturale și sociale; confesiune; credință într-o divinitate.
Religie = crez
DÓGMĂ ~e f. 1) Principiu de bază al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adepții ei și contra căruia nu se admit obiecții. 2) fig. Teză considerată imuabilă și acceptată fără rezervă în orice condiții.

Stiinta poate sa sustina ambele parti, dar deasemenea poate sa si greseasca, spre deosebire de religii, care (in viziunea unora) nu au voie sa greseasca.

Ateismul este o „religie” care neaga existenta unei divinitati, si care se sustine pe stiinta. Insa de multe ori vezi conflicte intre crestini si atei, de genul:
CREATIA
C: „Nimicul poate crea nimic. Ateii spun ca nimicul a creat ceva, si isi bat joc de religia noastra”
Credinte...
A: „Acel nimic a fost 2 particule fara masa care s-au ciocnit” – Stai umpic… acel nimic a fost ceva? Uiti definitia nimicului…
De multe ori ateii vin sa se apere cu teoria big bang si teoria evolutionista (care confunda creatia cu evolutia). Cand se apara cu teoria big bang iti insira (poate si ore in sir) teorii stiintifice, dar uita sa-ti raspunda la intrebare: „cum poate nimicul crea ceva?”. Stiinta a admis doar ca universul asta nu exista dintotdeauna, si la un moment dat a mentionat ca existenta universului poate fi un miracol. Dar prima lege a termodinamicii spune ca energia e eterna, fara inceput, fara sfarsit. Se mai spune „nimic nu se pierde, totul se transforma”. Deci acea energie, putea sa creeze universul nu? Ei bine, e absurd sa asumam ca acea energie e Dumnezeu (chiar daca nu Dumnezeul Biblic), sau vine de la El? Cum se face ca acea energie a aranjat totul atat de bine, si nu haotic? Se poate ca o energie care nu gandeste sa aranjeze totul asa cum e aranjat?
Alti atei vin insa cu o alta versiune, cu care sunt de acord, deoarece se conformeaza definitiei cuvantului ateu: „ateii nu cred in nici o divinitate, si nu incearca sa-si explice cum s-a format lumea, sau sa emita teorii, nu e necesar ca un ateu sa admita teoria big bang, sau cea evolutionista, sau sa fie de acord cu stiinta, alta religie etc.” Insa chiar daca nu credeti si nu va intrebati, stiti ca universul asta trebuie sa se fi creat cumva. Eu doar pun o simpla intrebare: de ce sa respingi o posibilitate, ce poate fi adevarata? Stiu ca ateismul e prin definitie respingere, insa e intemeiata? (stiu ca e intemeiata, insa aici nu mai sunt de acord cu ei).


Ar fi bine sa va uitati si pe youtube la descriere.

Deci ateul nu e neaparat adept al stiintei. Si cel mai frumos lucru despre stiinta este ca nu trebuie sa-i fi adept in totalitate. Poti sa admiti ca intr-un anumit caz are dreptate (deoarece sunt dovezi intemeiate) si in alt caz sa spui ca poate fi eronata, fie ca esti tu crestin, ateu sau de alta confesiune. Deci crestinilor, luati aminte atunci cand intrati intr-o polemica sa intrebati ateul de ce respinge varianta crestina, nu de ce crede el in teoriile stiintei. Fiind un ateu, nu trebuie sa crezi in nimic (definitia cuvantului). In cazul in care-si sustine punctul de vedere cu teorii stiintifice, abia atunci va puteti lua de acea persoana, insa nu de intreaga comunitate. Intregii comunitati i s-ar putea adresa o singura intrebare: „de ce respinge varianta crestina”. Si cu siguranta ar veni cu foarte multe argumente pe baza carora puteti forma polemici.

STIINTA NU SE CONTRAZICE CU RELIGIA + BIBLIA ARE VALOARE ISTORICA
In al doilea rand, ateii spun ca stiinta se contrazice cu religia (insa deseori se contrazice cu ateismul) iar crestinii spun ca ea ne arata cat de mare e Dumnezeul nostru, si in aceasta privinta, tind sa le dau dreptate crestinilor. Uitati aici un exemplu:

How Great Is Our God – Louie Giglio

In plus, sunt sigur ca acele contraziceri sunt mai mult neintelegeri care necesita explicatii. Dar chiar si in cazul in care nu mai poti da explicatii (nu ne-am nascut invatati, nu avem cum sa le stim pe toate), poti sustine ca religia e un mod de viata, ca nu face nici un rau (am scris in alte posturi, daca vreti mergeti si cititi acolo) si ca Biblia ofera mai mult o istorie a credintei crestine. Stiu ca ateii vor veni si vor spune ca ea este 0 din punct de vedere istoric, insa ma intreb cum alte carti care au supravietuit de atunci cu 200 de copii la intervale de sute de ani pot fi mai mult din punct de vedere istoric decat Noul Testament cu 24900 de copii, cu intervale de sub 50 de ani. E doar un gand.

MORALA BIBLICA + DEZASTRELE FACUTE DE OAMENI (nu atei, nu crestini, pur si simplu oameni rai)
Stiu ca in cazul in care crestinii vor spune „ofera morala”, ateii isi vor bate joc spunand sa citesti „Scufita rosie”, dar aici ei gresesc. Nu am eu voie sa imi aleg o carte care imi place sa spun ca am avut ce invata din ea? (Faust al lui Goethe in cazul meu) Poate altora nu le place atat de mult, poate altii nu-i simt morala, insa daca pe mine ma inalta, e treaba mea. Iar in cazul Bibliei, trebuie sa fii foarte inversunat impotriva ei sa spui ca nu ofera nici o moralitate. Aici ateii vin din nou si spun: „dupa aceasi moralitate s-au ghidat toti cei din Evul Mediu!”. Ei bine sunt eu de vina ca cineva care e crestin ajunge la putere si ucide. Acela nu e crestin ci necrestin, sau crestin doar cu numele. Si toata lumea stie: „cand ii dai prostului putere…”. In plus, nu tot dupa aceasi moralitate s-a ghidat si Iisus si multi altii. Poti sa-mi spui ca nu ar fi bine sa fim toti ca ei? Si eu pot spune tot acelasi lucru despre ateism: uite Stalin, Lenin, comunistii si multi altii (minus John Lenon) au facut atat de mult bine? Desigur ca nu, iar numarul de mori cauzati de ei a fost mult mai mare decat cel produs in Evul Mediu (poate datorita si cresterii populatiei pe glob, nu zic ca nu). Nu as putea eu spune, asa cum spune si Marin Preda in „Cel mai iubit dintre pamanteni”: daca nu este nimic dupa moarte cei mai castigati sunt infractorii”, deci ateismul, propovaduind ideea de nonexistenta unui Dumnezeu, pot propovadui si aceasta idee, si implicit sa instige pe multi sa actioneze conform ei. Degeaba dubleaza ei ideea cu conceptul de moralitate, intrebarea logica care ar urma ar fi „pentru cine sa ai moralitate/ de ce sa ai moralitate cand poti fi mai castigat fara?”.

FA BINELE DE-A DRAGUL BILELUI
In acest punct crestinii s-ar simti foarte castigati in fata ateilor, insa ateii i-ar vedea pe ei ca egoisti: „deci voi faceti bine pentru frica de Dumnezeu/de iad, dorinta de a intra in rai si multe altele nu? Inseamna ca atunci cand faceti bine voi sunteti egoisti!” Ei bine s-a cam intors roata nu? La acest punct sunt convins ca majoritatea crestinilor au sarit cu argumente de genul „fa ce vrea Dumnezeu nu ce vrei tu”, astfel convingandu-i pe atei ca au dreptate, dar uitand faptul ca Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, si ca argumentul dat de ei nu in totalitate e crestin. Dumnezeu chiar spune: „cand faci bine nu ii atentiona pe toti ca faci asta, ci fa-o pentru tine, pentru pacea ta interiara”. Ei bine atunci de ce sa nu fii ateu? Doar si ateii pot avea pace interioara, numai ca nu sunt dublati de frica de iad, sau de Dumnezeu. Ei bine iadul l-am explicat in alt post, iar frica de Dumnezeu, nu este frica de bataie, ci este frica pe care un copil are fata de tatal sau atunci cand ia o nota proasta la scoala. Acel copil stie ca tatal sau nu-l va bate pentru asta, insa ii e frica sa nu-l supere cumva cu aceasta nota, asa ca-si cere iertare.

EGALITATE? NU!
„Totusi de ce sa fii crestin? Nu e tot acelasi lucru daca esti ateu? E tot acelasi lucru insa nu esti condus de nimeni”. Ei bine nici crestinii nu sunt condusi de nimeni. Preotii sunt pusi acolo ca sa explice Scriiptura, nu ca sa ne conduca. Faptul ca am uitat asta e din cauza ipocriziei, nu din cauza dogmei religiei noastre! Adica pe ce ne batem? Pe ce fac oamenii sau pe ce zice o religie sa facem? Si nu, nu e acelasi lucru, deoarece tu pe pamant ai putea sa admiti ca ai un Dumnezeu si sa poti avea o relatie cu El, sa ii multumiti, sa ii cereti ajutor, sa te rogi, sa ai o viata mai spirituala ca si cei din antichitate, care, desi nu vrem sa admitem, erau mai avansati decat noi. Imagineaza-ti regretul pe care l-ai avea sa stii ca te-ai certat toata viata cu cineva care iti putea fi prieten, si care pana la urma s-a dovedit a avea dreptate (acest regret s-ar petrece in rai). Mai sunt si multe argumente in favoarea crestinismului, insa sunt sigur ca le stiti si voi.

EU RAMAN DE PARTEA MEA!
Ei bine daca pana aici ateul nu este convins, neaga invataturile Bibliei, deoarece (logic) mai are si alte argumente impotriva crestinismului, asta nu inseamna ca ateii cu crestinii nu pot coexista. Cea mai mare problema este faptul ca ei, atunci cand intra in polemici, tin sa le rezolve cu furie, si sa le afiseze peste tot, desi ceilalt oameni nu sunt interesati de asta, sau poate ca nu vor sa-si strice starea de spirit cu aceasta polemica. Nu! Crestinii si ateii pot fi prieteni, chiar si cu aceasta polemica. Insa cel mai important este sa fii indulgent. Atunci cand un crestin i-a combatut unui ateu un argument, sau viceversa, sa se accepte acest lucru, sa se spuna „da ma, uite aici ai dreptate”, iar apoi sa se treaca la urmatorul argument, sau la urmatoarea bariera care il impiedica pe om sa aleaga cealalta credinta. Pana acum (pe blog) am aratat ca ateii ar trebui sa renunte la gandul ca religia crestina (dogma religiei) face rau, ca Biblia nu este morala, sau nu are valoare istorica, ca ritualurile credintei sunt gresite si multe altele; insa am aratat si crestinilor ca nu trebuie sa sustina ca Biblia nu are greseli, ca trebuie sa corecteze ipocrizia din biserica (e responsabilitatea lor), ca nu trebuie sa zica ca Dumnezeu e rau, ca exista si alte versiuni ale iadului, ca ateii nu merg in iad, si ca conversatiile cu ei n-ar trebui incepute cu „voi sunteti rai, voi ziceti asta…” etc.

PAREREA MEA
Eu sunt de parere ca de-a lungul timpului religia a fost „deteriorata” de anumiti oameni (care bineinteles au folosit-o in beneficul lor, sau cum au vrut ei), iar ateii au observat aceste mici probleme si au tendinta de a face din tantar armasar. Cred ca e responsabilitatea ambelor parti sa-si rezolva problemele proprii, sa admita adevarul celuilalt, si doar astfel se va putea ajunge la un numitor comun (nu neaparat la chestii de genul „reintoarcerea la credinta”). Reintoarcerea la credinta va fi posibila atunci cand crestinii vor explica ce zice credinta, nu ce cred ei ca zice credinta. Deci eu astept mai degraba ajungerea la un numitor comun, decat demonstrarea ca o parte e a gresit si ca cealalta are dreptate.
Eu doar spun ca problemele crestinilor sunt neintelegerea credintei lor + tot ceea ce asta implica, sau practicarea ei gresit (in cazul unora da, in cazul altora nu), si problema ateilor e faptul ca ii repezesc pe crestini, ca isi bat joc si ca puncteaza astfel problemele incat fac din tantar armasar, sau puncteaza probleme care in realitate, nu sunt cauzate de religie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s