Ritualurile credintei crestine

In cazul in care ati aceptat ce am zis in posturile anterioare, singurele probleme cu religia care mai raman sunt: greselile biblice (partial explicate, insa pe ele ma voi axa mai mult in mai multe posturi), si conceptul de credinta in Dumnezeu in sine. Adica de ce sa cred in Dumnezeu? Nu exista si ar fi o prostie sa cred in ceva care nu exista, sa ma rog la ceva care nu exista. Si aceasta credinta ar presupune sa fac tot ceea ce fac crestinii, sa dau bani la biserica, sa fac matanii etc. Ei bine nu!

Aceste probleme despre care vorbesc, sunt probleme cu ritualurile credintei, cum ar fi rugaciunea, supunerea, smerenia, spovedania si impartasania. In postul anterior, am mentionat spovedania si impartasania, ca un leac la dorinta de a marturisi pacatele. Prin ele ne usuram de povara pacatului. Si eu am fost un adept al ideii ca aceste „taine” in biserica sunt inventate de preoti, ca un fel de-a spune „aveti nevoie de noi!”, si le respingeam spunand ca sunt inventate, si ca pentru a crede nu ai nevoie de o biserica. Ei bine nu. Dorinta de a marturisi pacatele cuiva, apare pana si la infractori, iar in urma marturisirii pacatelor (unui om apropiat, nu neaparat unui politist), adica cedarii la acesta tentatie, ei se usureaza intr-un anumit fel. Ei bine astfel spovedania este infiintata pentru a ne ajuta sa ne usuram de pacate, iar in urma marturisirii lor, sa aratam ca avem puterea sa le infruntam, ca nu ne e frica de cine suntem, si sa ne curatam constiinta de ele (pentru ca, dupa cum am zis in postul anterior, mustrarea constiintei este apriga). Spovedania e descrisa in Biblie de Iisus ca si capacitatea omului de a ierta greselile altui om (sau cel putin capacitatea lui Dumnezeu sa ierte prin intermediul unui om). Deci nu conteaza cui ne confesam atata timp cat ne usuram de o anumita greseala. Insa preotii stiu mai bine sa asculte aceste greseli. Dar eu, personal, spun ca nu numai ei au puterea de a ierta. Ei ne pot pur si simplu dezlega de acele pacate care nu ni le iarta altcineva (poate chiar victima noastra), sau sa ne dea un canon pentru a ne indrepta, dar nu mai mult. Deaceea exista citatul: „celor carora le veti ierta pacatele, vor fi iertate, iar celor carora le veti tine, vor fi tinute”. Nu exista deoarece doar ei sunt capabili sa ierte. Prin Iisus, Dumnezeu clar ne-a dat puterea tuturor de a ierta, cum era si normal. Chiar daca Dumnezeu iarta pacatele, cerandu-ti iertare de la cel caruia i-ai gresit ii arata Lui faptul ca vrei sa te indrepti, astfel apropiindu-te de mantuire. Pana si Dumnezeu spune: „daca i-ai gresit cuiva, impaca-te cu el”. Iar impartasania, nu mi se pare legata strict de spovedanie. Ea este doar un fel de a-l aminti pe Dumnezeu, asa cum spune Iisus la cina cea de taina: „faceti asta in amintirea Mea”.

Dar de ce trebuie sa avem canoane? Ei bine canoanele sunt privite de crestini ca si o modalitate de a arata ca iti pare rau de ce ai facut. Pentru mine, singurul canon valabil, este impacarea cu constiinta. Poate prin canoanele date de preoti, sau facand ceea ce zic ei, unii oameni se impaca mai usor.

Dar despre rugaciune, ce spun crestinii? De ce sa ne rugam? Chiar trebuie sa facem atatea matanii, si sa stim pe de rost o groaza de rugaciuni? Ei bine nu. Dupa cum stiti, singura rugaciune care a venit de la Dumnezeu (de acolo de sus), adica chiar din gura lui Iisus a fost „Tatal Nostru”. Iar numarul de rugaciuni pe care le stim, sau timpul pe care il petrecem sa ne rugam nu este important in fata lui Dumnezeu. Important este pentru El, ca in fata lui sa ne rugam cu inima, si sa nu cerem lucruri desarte. O rugaciune spusa din inima este mai valoroasa decat toate celelalte rugaciuni spuse de crestini in biserica.

Ei bine spunand asta, putem observa ca trebuie sa ne rugam din inima, si ca nu trebuie sa facem matanii, sa dam bani la popi sau sa retinem multe rugaciuni. Dar totusi, cum trebue sa ne rugam, si ce trebuie sa cerem in rugaciunile noastre? Se vede ca numai cateva persoane dintre toate acelea care cer un Ferrari, primesc unul. Ei bine ei primesc acel Ferrari de la oameni, si cu ajutorul banului, nu cu ajutorul lui Dumnezeu.  Rugaciunea adresata lui Dumnezeu, trebuie sa tina cont de conditiile din „Tatal nostru”. In aceasta rugaciune, noi il marim pe Dumnezeu, apoi cerem „painea noastra cea de toate zilele”, adica minimul necesar pentru a supravietuii. Apoi ne cerem iertare de la Dumnezeu pentru pacatele noastre, mentionand ca vom fi si noi iertatori la randul nostru (citat din Shakespeare: „a gresi e omeneste, a ierta e divin”). Apoi cerem ferirea de relele lumii. Dar cel mai important, spunem „faca-se voia ta”. Adica admitem ca noi suntem oameni si nu stim atat de exact cat credem ce ne dorim, dar Dumnezeu stie mai bine pe ce drumuri sa ne poarte. Atat ar trebui sa cerem de la Dumnezeu: minimul necesar pentru supravietuire, iertare, ajutor si sa multumim pentru ceea ce ne-a dat. Deci in rugaciunile noastre, dupa cum spune si Biblia, nu trebuie sa cerem lucruri desarte, materiale, ci mai mult spirituale. Nu trebuie sa cerem masini, si casa frumoasa, trebuie sa cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne procura aceste lucruri singuri, tinand totusi in minte, ca ne vom supune vointei sale si daca aceasta nu spune ca vom primi casa si masina. Poate vom primi altceva mai bun decat atat, sau poate ca le vom primi mai tarziu. Iar cel mai important, cand ne rugam, nu trtebuie sa zicem, ca un om slab „Doamne ajuta, Doamne da!”, dar eu de preferat sa nu misc nici un deget. Un om puternic se roaga in alt fel: „Doamne ajuta-ma sa fac, Doamne da-mi puterea sa fac!” Deci in rugaciunile noastre trebuie sa cerem lucruri spirituale, cum ar fi puterea de a trece peste o problema. Trebuie sa cerem ajutor si iertare, sa multumim, si sa tinem cont de voia lui Dumnezeu. Astfel trebuie sa ne rugam. Nu mult timp, nu cu multe rugaciuni, ci cu o rugaciune din suflet, in care sa nu cerem lucruri desarte.

Ei bine asta cam rezolva totul, nu trebuie sa fim supusi bisericii, si o rugaciune din suflet, sincera ne convine tuturor. Am inteles partea cu sa nu cerem lucruri desarte dar „voia lui Dumnezeu?”. Ei bine Dumnezeu poate sa nu doreasca ca tu sa devii pictor ci poate sa doresca ca tu sa ai o contributie in matematica. Te va face matematician, pentru ca acolo ai putea sa faci mai mult decat ce ai face daca ai fi pictor. Nu trebuie sa ne temem de aceasta „vointa”.

Ei bine in acest caz, singura problema ramasa, in legatura cu credinta, nu este legata de ritualuri, ci de Dumnezeu in sine. De ce sa ne inchinam unui lucru inexistent? Ei bine Dumnezeu nu e inexistent. Dar despre asta voi vorbi in postul urmator, din moment ce aceasta problema trebuie sa fie tratata in particular.